Concursul național de lectură „Bătălia Cărților” se apropie de final

BATALIA CARTILOR

În data de 12 octombrie 2017, de la ora 14:45, în Sala de ședințe Daniel Thellmann din cadrul Primăriei Municipiului Mediaș va avea loc finala concursului de lectură „Bătălia Cărților” și vom afla cine va reprezenta orașul nostru la începutul anului 2018, la competiția națională organizată de către Biblioteca Județeană „O. Goga” din Cluj Napoca. Până acum au avut loc două ateliere de lectură și dezbatere, în cadrul cărora participanții la acest concurs au expus cărțile preferate și au adus argumente prin care să stimuleze lectura în rândul tinerilor.

Vor fi acordate premii pentru cele mai bune carnete de lectură și cea mai frumoasă fișă de lectură a anului 2017. De asemenea, va fi aleasă cartea anului, iar participanții se vor întrece în cadrul dezbaterii: Convinge-mă să citesc!

Finaliștii vor răspunde la întrebările adresate de către juriul format din reprezentanții Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu și vom afla cine sunt cititorii care vor realiza o pledoarie pentru carte și cine va convinge până la finalul anului, alți doi tineri să citească cartea respectivă.

De asemenea, cei 50 de competitori medieșeni și susținătorii lor vor porni în „Marșul Cărții” pe traseul Piața Regele Ferdinand I – Str. Petőfi Sándor – Piața Corneliu Coposu, joi, 12 octombrie, ora 14:30.

Participanții vor porni din fața Bibliotecii Municipale „St. L. Roth”, cu afișe, cu pancarde, cu stegulețe și cu bannere colorate. Elevii își vor pune în valoare talentul artistic și vor dezvălui cele mai interesante momente din cărțile citite, atât pentru a realiza materialele de promovare pentru Marșul Cărții, cât și pentru a se pregăti pentru dezbaterea „Convinge-mă să citesc !”, care va avea loc în Sala de sedințe Daniel Thellmann din cadrul Primăriei Muncipiului Mediaș.

Înscrierea la acest concurs a adus copiilor o serie de competențe: înțelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente și interpretări  proprii în scris și oral în cadrul atelierelor și dezbaterilor organizate până acum.

Vă așteptăm joi, 12 octombrie, la ora 14.30, la Marșul Cititorilor, iar de la ora 14:45, la Dezbaterea „Convinge-mă să citesc!” în Sala de ședințe „Daniel Thellmann” din cadrul Primăriei Municipiului Mediaș.

Organizator:
Tip Eveniment:
Tag-uri: atelier de lectura, batalia cartilor,
Mwdias joi, 12 octombrie 2017
Mwdias
Mwdias