Inventivitatea locala

Prima rachetă cu combustibil lichid, lansată la Mediaș

Hermann Oberth, unul dintre pionierii aeronauticii, a realizat mai multe invenții în domeniul aviației și aeronauticii, iar mare parte din activitatea sa s-a desfășurat la Mediaș, unde a fost și profesor în cadrul liceului Stephan Ludwig Roth. De exemplu, în anul 1935 a lansat pentru prima dată la Mediaș o rachetă cu propergol lichid, iar în anul 1938, a proiectat tot la Mediaș două avioane cu motor rachetă.

Contribuțiile lui Hermann Oberth în domeniul aviației nu se opresc aici, el oferind 95 de soluții și recomandări în cadrul proiectării rachetei germane construite de Wernher von Braun, care a atins altitudinea de 84,5 km în 1942, fiind astfel primul obiect făcut de mâna omului care a pătruns în spațiul cosmic.

Primul ștergător de parbriz automat, inventat de un medieșean

Fiii unui brutar medieșean pe nume Carl Folberth, Friederich și Wilhelm au învățat meseria de mecanici într-un atelier aflat pe Ulița Pietruită, astăzi strada Johannes Honterus din Mediaș. Cei doi au inceput să lucreze în Austria și Franța, însă în cele din urmă s-au stabilit în SUA la începutul secolului XX. Acolo, s-au angajat la cunoscuta companie producătoare de automobile Oldsmobile. În anul 1919, Wilhelm Folberth, devenit acum William Folberth, a inventat primul ștergător de parbriz automat pentru automobile. După brevetarea acestuia, firma pe care o deținea Wilhem împreună cu fratele său a început să producă ștergătoarele la scară largă până în anul 1925, când au vândut licența.

Cei doi frați Folberth au continuat cu invențiile în domeniul automobilismului, obținând de-a lungul timpului peste 100 de brevete. Unul dintre ștergătoarele create chiar de către frații Folberth poate fi văzut la Muzeul Municipal Mediaș.

Puteți afla mai multe informații la Muzeul Municipal Mediaș

Un medieșean a pus bazele școlii de aviație din Mexic

George Puflea a fost un aviator născut la Mediaș, în anul 1883. După ce a luat parte la Primul Război Balcanic și a activat ca instructor de la Școala de Aviație Moisant din Long Island, New York, George Puflea a călătorit în Mexic, unde a participat la mai multe misiuni efectuate de aviația mexicană. A fost unul din instructorii fondatori ai școlii Escuela Nacional de Aviacion, care a devenit mai târziu Escuela Militar de Aviacion.

A stabilit recordul pentru primul zbor de lungă durată recunoscut oficial în Mexic, între El Paso și Ciudad de Mexico, în 1920, fiind și primul zbor efectuat între Statele Unite și Mexic. Totdată, a fost și primul pilot care a zburat în 1921 în primul zbor de probă al companiei aeriene AEREA, care a devenit ulterior Mexicana de Aviacion.

Puteți afla mai multe informații la Muzeul Municipal Mediaș

Tradiție unică la Mediaș `jocul de țuru`

Prima zi de Paști este sărbătorită în fiecare an într-un mod mai special de către locuitorii de pe strada Stejarului din cartierul Moșnei. În dimineața primei zile de Paști, locuitorii de pe această stradă se strâng la un joc de „țuru”. Țuru este un joc asemănător oinei, care era adesea jucat de către copii, iar tradiția jocului „dintre blocuri” a fost reînviată de câția locuitorii de pe strada Stejarului, astfel încât a ajuns să fie unul dintre obiceiurile locale care sunt așteptate în fiecare an de către localnici.

Tablouri unice în lume, realizate de un medieșean

Emil Mureșan, unul dintre cei mai prolifici artisti plastici din Mediaș, însă este cunoscut mai ales datorită tablourilor sale care sunt făcute din pânză de păianjen, unice în lume. Totul a început în 1998, când lui Emil Mureșan i-a venit ideea să folosească pânza de păianjen pentru a realiza niște tablouri inedite. A așteptat 5 ani până când le-a expus prima dată, însă acestea au avut un succes fulminant. Lucrările sale au ajuns în colecțiile unor iubitori de artă, până la Berlin sau Chicago. Și în prezent, amatorii de artă din țară și din străinătate vin să îi vadă tablourile. Lucrările sale pot fi admirate la galeria personală din Piața Regele Ferdinand I.

Performanțe deosebite în domeniul sportului

Atleta medieșeancă Margareta Keszeg a obținut mai multe titluri și medalii la competiții sportive de prestigiu, ca de exemplu campionate europene sau mondiale de atletism. Cel mai important premiu care se află în palmaresul său este medalia de aur câștigată la proba de 3.000 m indoor, la Campionatele Europene de la Genova, în 1992.